Vă mai amintiți de el? Unul dintre cei mai iubiți străini care au jucat în România, aproape de o revenire în Liga 1! Oferta primită

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul ofensiv Julius Wobay este prima țintă a Iașiului în această pauză competițională. Antrenorul Nicolo Napoli l-a avut în lot pe jucătorul din Sierra Leone pe vremea când a antrenat la Craiova și speră să-l aibă în pregătiri în cantonamentul de iarnă din Antalya.

„Suntem în discuții cu agentul lui Wobay, am făcut o ofertă și așteptăm răspunsul”, a declarat președintele executiv al ieșenilor, Florin Prunea.

În vârstă de 31 de ani, mijlocașul Julius Wobay a jucat în România la Universitatea Craiova între anii 2007 și 2010, iar ultima dată a evoluat la Al Shaab, în Emiratele Arabe Unite .

Jucătorii au primit o parte din restanțe înainte de Anul Nou

Altfel, jucătorii din Copou vor petrece Revelionul cu bani în cont după ce Primăria Iași a virat în contul clubului, prin Fundația Sportului Ieșean, jumătate din salariul pe luna octombrie și prima pentru victoria cu Craiova, din ultima etapă a anului.

„Așa cum a promis domnul primar Chirica, băieții au primit o parte din bani înainte de Anul Nou. Li s-a virat în cont a doua jumătate din salariul aferent lunii octombrie și prima de victorie cu Craiova. Astfel, vom intra în 2016 cu un singur salariu restant și cu datorii la chirii, bani pe care îi vom achita în scurt timp. În schimb, băieții au primele de victorie la zi”, a mai spus Prunea.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×